RSS HotNews.RO RSS

APE TULBURI INUNDĂ INSTANȚELE și PARCHETUL D.N.A. DE LA Bacău – EPISODUL 2

APE TULBURI INUNDĂ INSTANȚELE și PARCHETUL D.N.A. DE LA Bacău – EPISODUL 2

Facem o scurtă și spectaculoasă revenire la articolul de presă recent publicat, când vorbeam despre Apele (Române) Tulburi care au inundat până la buzunare birourile instanțelor judecătorești și ale D.N.A. din orașul Bacău.

Spuneam atunci că există multe îndoieli în ce privește modul cum D.N.A. – Structura Teritorială Bacău și instanțele Tribunalului și ale Curții de Apel din Bacău au administrat un dosar de corupție ce-l avea în centrul activităților infracționale pe fostul Director general al Administrației Naționale “Apele Române”, Victor Sandu – cel care avusese un mandat lung și liniștit la cârma apelor și care era acuzat de o presupusă luare de mită în valoare de aprox. 5 mil. lei, fapta fiind săvârșită undeva pe lângă Oradea, în timpul lucrărilor din 2017.

Mai arătam cu prilejul primului material de presă că între fondul și recursul cererii de arestare preventivă, soția lui Victor Sandu fusese căutată de un personaj care se recomanda „Anghelescu” și care susținea că are informații valoroase despre cauză și că ar putea să aranjeze niște lucruri cu judecătorii de la Bacău, ca soțul său să nu fie arestat preventiv și să obțină într-un final rapid o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

Doamna Sandu decide să nu cumpere influența, soțul îi este arestat, însă „Anghelescu” revine pe la mijlocul lunii August cu detalii despre dosare. Suntem acum în posesia unor copii ale mesajelor primite de soția inculpatului Sandu pe WhatsApp și care arată cât de acurate sunt informațiile traficantului de influență: „sunt 4 (n.n.: dosare), unul se va clasa, dar mai rămân 3”. Surprinzător, exact așa urma să fie! Unul din dosare este clasat de către D.N.A. – S.T. Oradea, unde o luare de mită de care era Victor Sandu de către Laura Nistreanu (fiica lui Mircea Nistreanu, patronul REPCON S.A. Oradea, antreprenorul general al A.B.A. Crișuri) nu se confirmă. Mesajele continuă: „În cel care e arestat va fi trimis în judecată la începutul lunii septembrie”. N-a fost începutul lui septembrie, dar a fost sfârșitul aceleiași luni.

În mod cert, „Anghelescu” avea ancore și la Parchetul D.N.A. – S.T. Bacău, dar și la Oradea, că prea știa multe, inclusiv câte dosare sunt, câte se clasează și, mai ales, când urmează să fie trimis Sandu în judecată. Pentru ajutorul său, acesta cere sume de ordinul zecilor de mii de Euro, pe care le tot crește până la 180.000 Euro, în două tranșe egale, una în avans și a doua când totul va fi gata, garanția reușitei fiind implicarea S.R.I. – „care și ei trebuie plătiți”!… „Sperăm să fie gata în luna noenbrie să fie acasă. Trebuie finalizate procedurile. Bine că a oprit SRI” (adevărat, omul nostru cu influența la autorități este certat cu limba română, mai ales cu gramatica – aflăm mai târziu că el chiar fusese salariat al S.R.I., dar undeva pe la garajele instituției – „săgeata” perfectă).

În 16 septembrie, „Anghelescu” cere obstinent bani, insistând pe un avans de cel puțin 60.000 Euro, pentru că, arată mesajele: „Ei acolo sânt 3. Unul la trib și 2 la Curte. Inportant să accepte invitația la pescuit pe CLISURĂ” (cu referire la Clisura Dunării, în zona Mehedinți, locul său predilect de negociere). Omul nostru avea, deci, legături atât cu judecătorii Tribunalului, cât și cei ai Curții de Apel Bacău.

Pe 23 septembrie, însă, are loc flagrantul D.G.A. București și „aranjorul de culise” este reținut, după care (peste 7 zile) inculpații din dosar sunt trimiși în judecată la Tribunalul Bacău, se pare prin ignorarea normelor care dispun asupra competenței teritoriale – rezultă din apărările de la Camera Preliminară.

(partea senzațională, însă, abia acum începe!) Aflăm în împrejurări norocoase – genul ăla de fază când te afli la locul, în momentul și cu anturajul potrivit și pică unu’ (habar n-ai ce căuta pe-acolo) supărat pe un anume Nistreanu de la Oradea, care-i datorează mulți bani. Și omu’, debitoru’, în loc să-și plătească datoriile, sparge sute de mii de euro pe niște super-relații la D.N.A. Bacău, direct la procurorul-șef (n.n.: și de caz) Cornelia Hrincescu și la comisarul-șef Ababei, preferatul doamnei Hrincescu în anchetele pe care le conduce. Astfel, investigația jurnalistică se dezvoltă nesperat și aflăm că nici S.R.I. n-ar fi străină de legătura Hrincescu/Ababei – Nistreanu și că ar conserva niște Note de informații în acest sens, cine știe când va fi nevoie de ele!? Cine știe când ascensiunea doamnei procuror-șef Hrincescu va trebui curmată cu un dosar de corupție sau abuz (cum s-a întâmplat și cu procurorul-șef Onea de la Prahova dar, în mod cert, situațiile nu sunt congruente)!

Din materialul de investigație rezultă, fără îndoială, că Nistreanu Mircea încerca disperat să-și ajute fiica, Laura Nistreanu, și ea fiind parte procesuală în mai multe dosare penale instrumentate la Bacău, cautând cu disperare și „cu orice preț” să găsească o ancoră în interiorul S.R.I., care să șteargă urmele relației sale extra-procedurale cu procurorul-șef Hrincescu, ce puteau detona D.N.A. Bacău, cum s-a întâmplat cu D.N.A. Prahova (însă, evident, situațiile nu sunt congruente!).

nu știm încă, dar putem presupune rezonabil, că exact această legătură valoroasă, între Nistreanu și procurorul-șef Hrincescu, a condus la aplicarea unei lecții (mai degrabă corecții) lui Ciufudean Sorin, care a fost executat de exact structura la care a ales să facă denunțurile, iar Sandu Victor a picat în context!?

Întrebarea care se pune acum este:

Unde va ajunge investigația și câte vom mai afla despre implicarea Parchetului D.N.A. Bacău și magistraților judecători ai Tribunalului și Curții de Apel Bacău, cu buna-știință și chiar binecuvântare a S.R.I., în în acțiuni care nicidecum nu vizează aflarea adevărului în cauzele penale ci, mai degrabă, niște câștiguri materiale obținute de la actorii de pe scena infracțională, înfruptați din banii publici și dispuși să plătească „oricât este nevoie” pentru a șterge urmele fraudelor financiare și corupției?!

Clar, niște autorități trebuie să se sesizeze și să ducă ancheta judiciară mai departe decât am reușit s-o aducem noi pe cea jurnalistică, lipsiți fiind de mijloacele specifice luptei cu cei care și-au făcut un scop din a înfrânge legea pentru a-și atrage beneficii materiale și profesionale!

Dacă în cauza Sandu, Ciufudean & Co, vor plana suspiciuni asupra corectei administrări a actului de justiție, respectiv existența unui interes a procurorului-șef al D.N.A. – S.T. Bacău pentru condamnarea inculpaților doar pentru că nu s-au lăsat jumuliți financiar, în măsura în care unul dintre principalii cumpărători de influență de pe meleaguri Orădene, Mircea Nistreanu, scapă anchetelor, împreună cu fiica sa LAura, găsind canalul de racordare directă la conducerea D.N.A. Bacău,

în măsura în care și judecătorii de la Tribunalul și de la Curtea de Apel Bacău aveau formule clare de racordare la buzunarele inculpaților ce le picau în plasa judecății corupte,

dacă se va dovedi că până și-n curtea S.R.I. sunt persoane care află lucruri, dar pe care le dosesc până reușesc să le „valorifice”,

Avem un tablou funebru al unui sistem de justiție care-și face de cap, scăpat total de sub control și supraveghere, care trebuie ras de pe suprafața pământului și reconstruit pe baza principiului răspunderii magistratului pentru exercitarea funcției sub imperiul legii, al bunei-credințe și bunelor-practici profesionale.

Cumva, cândva, călcând peste victime și pe propriul sentiment de compasiune, vom vrea să ne facem bine, zdrobindu-ne, pentru a avea de unde renaște mai buni, mai curați, mai virtuoși, mai înălțători!

Genideus dixit!

G.I.M.

Comments are closed.
octombrie 2021
L Ma Mi J V S D
« aug.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
RSS
Follow by Email
Facebook
Twitter
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Instagram
Telegram
VK