V-am spus acum cateva saptamani ca, pe masura ce inaintam spre alegeri, aerul se va imputi in Romania cu aromele pestilentiale ale minciunilor si manipularilor. Dar ziua de sambata mi-a dat fiori reci. Nu m-as fi gandit niciodata la manevra CCR de asasinare a democratiei. Priviti obiectiv totul, nu ca oile in turma: ce a scos si scoate pe gura Sosoaca e una, dar interzicerea brutala a candidaturii ei este un asasinat politic, un atentat la democratia si asa zombie a Romaniei. Surori si frati, nu conteaza ca nu a venit motivarea CCR, conteaza ca CCR a actionat POLITIC! Este credinta mea de jurnalist de investigatii cu 26 de ani de experienta ca alungarea abuziva a Sosoacai din candidatura este un joc de putere al unor forte oculte ce nu au treaba cu Statul de Drept. Nu stiu sa va spun daca securistii romani sau israelieni sau americani au facut asta, stiu sigur ca s-a intervenit la juzii CCR prin santaj sau presiune, pentru ca e imposibil sa crezi altfel, CCR NU AVEA DE CE SA INTERVINA intr-un joc politic! Hai sa vedeti ca nu sunt singurul care spune asta: Petre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională, a criticat în termeni duri hotărârea Curții de a invalida candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Acesta consideră că la mijloc este un joc politic în care Curtea nu avea voie să intre, dacă într-adevăr hotărârea a fost luată în considerarea pozițiilor publice ale candidatei. „Indiferent care ar fi motivele, ele nu trebuie să existe. Deci eu sunt siderat că judecătorii Curții au intrat într-un joc politic, adică indiferent ce dovezi ar fi, dreptul unui cetățean de a candida la președenția României este sacru. Nici nu discut, că se vorbește, că a trădat, că e omul rușilor, nu există așa ceva. Asta înseamnă că lor probabil le este teamă de Șoșoacă, adică politicienilor, pentru că nu se explică. Că vorbește mult, că vorbește prost, e problema dumneaei, dar lăsați-i pe români până la urmă să aleagă, să hotărască. Dar românii să știți că sunt oameni deștepți, inteligenți, și știu să aprecieze. Pe mine mă uluiește această decizie, vă spun cinstit. Nu pot să îmi imaginez ce ar putea scrie judecătorii în motivație. Domnule, indiferent ce vorbește omul, cât vorbește, nu ai voie să faci treaba asta. Este un joc politic. Nu ai voie să intri în jocul politic. A, dacă era o instanță care spunea că o condamnăm pentru asta și asta, da, înțelegeam, dar doar pentru niște chestii care se vehiculează în spațiul public… Decizia nu se mai poate întoarce, din păcate este definitivă, răul deja s-a produs, un om a fost scos din cursa prezidențială pentru că CCR a intrat în jocul politic, ceea ce este de nepermis”, a declarat Petre Lăzăroriu la Antena 3 CNN. Crin Antonescu spune foarte raspicat lucrurilor pe nume: ”În opinia mea, întreaga activitate politică a doamnei Diana Şoşoacă este profund nocivă, toxică sub aspectul conţinutului şi categoric dezgustătoare sub aspectul exprimării formelor de manifestare şi aşa mai departe. (..) Opinia mea, chiar dacă probabil împărtăşită şi de alţii, nu este deloc suficientă pentru a interzice exerciţiul politic al acestei persoane. Cred deci că, în legătură cu decizia de ieri a Curţii Constituţionale rămâne o discuţie foarte serioasă de purtat”, a spus Crin Antonescu la Antena 3. Pai, voi credeti ca Terhes, Simion, Ludovic Orban sau Geoana nu au folosit semnaturi false? Aseara, am participat timp de 3 ore la emisiunea jurnalistului Claudiu Giurgea pe Realitatea. George Simion a intrat in direct si a spus ca “toate partidele” au folosit semnaturi false, macar o parte din ele. Si atunci de ce doar Sosoaca a fost pedepsita? Sosoaca a avut un comportament anti-constitutional? Pai, si Kelemen Hunor, lacheul lui Viktor Orban ce face de peste 15 ani? Voi va asteptati sa cred ca “dintr-o data”, dupa ani de declaratii nocive ale Dianei Sosoaca, nesanctionate prin dosare penale si sesizari de catre institutiile statului, dintr-o data, tam nesam, pe grangurii din CCR i-a apucat apararea Constitutiei? Hahahaha, ce gluma slaba, nu fiti naivi! Pai, si UDMR? Kelemen Hunor? Nimic? Si toate declaratiile de rahat facute la congresele UDMR de Viktor Orban? Alea nu-s impotriva Romaniei, girate cu prezenta de Hunor? Miscarea impotriva Sosoacai a fost pregatita, si trebuie sa va ingrijoreze si pe voi. De unde stim? Acum doar cateva zile, Dan Nica, europarlamentar PSD, facea pe nostradamusul intr-un interviu ce azi e CHEIA cu care putem deschide cutia Pandorei: miercuri, 2 octombrie, A3 Dan Nica : Stați să vedem retragerea doamnei Șoșoacă ce efect va avea. Mihai Gâdea: Credeți că se va retrage? Dan Nica: Probabil că zilele următoare. Mihai Gâdea: Așa știți dumeavoastră? Dan Nica: Așa am citit. Bogdan Chiriac: Dar face o alianță cu domnul Simion sau se retrage pur și simplu? Dan Nica: da Mihai Gâdea: Da, ce? Dan Nica: Deci, va fi una dintre mișcările foarte interesante din aceste zile. Asta e dovada premeditarii PSD! Punct. Cazul Sosoaca este exact “ingredientul” care ii lipsea acestei doamne pentru a se legitima ca “victima a sistemului”. Probabil ca o sa treaca de 10 la suta in parlament. Si apoi sa vedeti distractie! O intrebare catre SIE si SRI: ce forte externe au de gand sa brambureasca iar de cap Romania? Precendentul unui abuz fara precedent a fost creat. Ce mai urmeaza? Sa fim arestati pentru delict de opinie? Sa fim dezbracati de cetatenie pentru ca ii criticam pe cei puternici? Strict-secret – Liviu Alexa
Presa platita face mai mult rau decat natura dezlantuita! De ce? Pentru ca minte si manipuleaza! Un exemplu – inundatiile din Galati nu ar fi fost asa de devastatoare daca smecherii politruci din Galati nu aveau bazine piscicole ilegale in amonte si nu s-ar fi rupt barajele (HARTA)!
De ce presa platita sa minta e nociva si produce atat de multe probleme in societate? Un exemplu…recent, care acopera un motiv important al inundatiilor: bazinele de acumulare piscicole ale politrucilor din Galati! Potrivit presei locale si verificarilor noastre, 2 baraje din amonte de satele inundate s-au rupt! Cui apartin? Cine le-a dat aprobare? De ce nu se vorbeste despre asta? De ce nu-i trage nimeni la raspundere?
Au fost guvernantii acolo…si? Tacere! A fost presa…si? Tot tacere!
Ca si la Buzau, presa platita tace vinovat si lauda conducatorii iubiti, rozandu-si “osul” si uitandu-si menirea!
Este bine ca se sare in ajutor si se curata casele bietilor oameni care sufera dupa inundatii, dar mai bine ar fi daca s-ar da acestea in vileag si s-ar curata zona de politruci si jurnalisti naimiti!
REDACTIA
P.S. Potrivit Agenției Naționale Apele Române, barajul Potârnichea, situat în amonte de Costache-Negri (la o distanţă de 2 km) a cedat, iar cei 200.000 de metri cubi de apă revărsați au afectat zon din aval. Al doilea baraj care a cedat se află în zona comunei Hanu Conachi – volumul estimativ – 90.000 de metri cubi de apă.
Informatii background:
În 2007, lacul (Talabasca – aproape de Hanu Conachi – Galati) devine arie protejată şi, cel puţin teoretic, ar fi trebuit să renască. Din păcate, nu a fost aşa. Timp de trei ani, de aria protejată nu s-a ocupat nimeni. De-abia în 2010, este dată în custodia Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice (organizaţie cu sediul la Focşani).
Cine este presedintele Asociaţiei pentru Conservarea Diversităţii Biologice?
Potrivit siteului official (https://www.acdb.ro/echipa-noastra ), presedinte este…Cosmin Stinga (inculpat in scandalul exploziei de la Crevedia)!!!
Gasca dinozaurilor pezevenghi de la Camera de Comert si Industrie a Romaniei – spagi la pungi, excursii in strainatate cu politicienii, curve si relatii dubioase cu Serviciile!
Camera de Comert si Industrie a Romaniei a devenit in timp o afacere pe mai multe persoane fizice, daca mi-e permis sa zic asa, in care fiecare filiala judeteana a fost efectiv CONFISCATA de niste oameni ce nu se mai dau dusi de la sefia teritoriala de decenii. Toti dinozauri, cei mai multi au peste 70 de ani ca varsta si sunt acolo de pe vremea lui Pazvante Chioru. Exemplu? Vasile Bar, seful camerei de Comert si Industrie Bistrita de circa 24 de ani. Numai Satana il mai da jos de acolo!
Ideea e ca toti presedintii de Camere de Comert judetene, cu rare exceptii, sunt niste cocliti batrani si lipsiti de orice sens antreprenorial modern, care o freaca frumos pe retributii babane si storc pana la coaja patrimoniul imobiliar din propria ograda, prin chirii si evenimente, spargand toti banii fara sa ii intrebe cineva de sanatate.
Presedintele CCIR este domnul Mihai Daraban, un securici cu fata de rugbyst (ceea ce si este), dar mult mai destept decat martalogii pe care ii pastoreste. Anul asta, Daraban a aniversat 10 ani pe functie, imbatraneste si el frumos pe scaun, caci el s-a prins ca, daca ii lasa in pace pe martalogi, si el e lasat in pace sa faca ce vrea cu bugetul CCIR (plus bijuteria ROMEXPO), unde an de an, Daraban toaca circa 11 milioane de euro. O mica jucarie profitabila tare.
Dar Daraban este si un ambitios nevoie mare. Simte el ca e mai destept cel putin de patru ori decat consultantii lui Marcel Ciolacu, Cristi Burci sau patronul de tabloid care a scris recent ca de aia a batut Romania, fiindca a fost Ciolacu acolo, gest de un penibil editorial atroce. Asa ca vrea sa se implice maxim in alegerile pentru noul presedinte al Romaniei si sa mi ti-l faca pe prostanacul Geoana prezident.
In acest sens, Daraban a constituit un comitet de sule competente, vorba celor de la Parazitii, compus din el, consilierul CCIR, Micky Spaga, mai necunoscut sub numnele de Serban Mihailescu, mare brontozaur al PSD-ului, nea Viorel Hrebenciuc, stabilindu-si cartierul general la restaurantul de la ultimul etaj al sediului unde saptamanal se dau chefuri grele unde participa pe post de invitati prietenii vechi ai gastii, Marius Pieleanu sau Bogdan Chirieac, agape prelungite unde, in afara de nea Hrebe, se consuma haleli si se baga beutura ca lumea, pentru a pune tara la cale cat mai bine.
Acuma, tre’ sa va fac si schema de gradare de pe la aceste adunari, caci multi sunt fosti securici SIE. Desteptul echipei e nea Viorel Hrebenciuc, Daraban e servantul, Micky Spaga e un soi de trichi-flichi, dar toti se autolegendeaza ca sunt falanga anti Iohannis, anti SUA si pro Israel, si ca evreii il sustin foarte tare pe Geoana, mori de ras ce povesti au aia pe acolo, dupa ce trag niste alcoale pe gatlej! Ba unul dintre ei i-a spus chiar lui Ciolacu ca sa stea linistit, ca Marcel va ramane premier dupa ce Geoana iese, fiindca asa au promis evreii, ahahahahaha!
Gasca vesela e mai mare de fapt, multora din gasca de pezevenghi de la CCIR le pute gura a Coldea, unii sunt victimele americanilor, cum e si nea Viorel, pe care il mananca chiar si la 70 de ani in acceleratie, in loc sa isi vada de batraneti linistit.
Recent, pe la inceputul lui martie 2024, gasca de pezevenghi a fost in vizita “de lucru” in Ecuador, adica Daraban, Hrebe, Adrian Nastase, Victor Ponta, Micky Spaga, practic, s-au hahait pe banii CCIR facand o vacanta frumoasa!
Desi Adrian Nastase pusese ceva poze cu el pescuind prin Ecuador, le-a sters, si am ramas doar cu “nota oficiala” de pe siteul Camerei, de un penibil extrem: hehehehehe, auziti, cumetrilor, ca s-a dus Daraban sa dea “consultanta” pentru modernizarea sistemului energetic al Ecuadorului, sunt adorabili acesti teparusi martalogi!
Ei, si cum sa nu isi permita sa faca Daraban si Micky Spaga ce vor, ca au pe mana, v-am zis, anual, cate 10-11 milioane de euro de spart, boierie financiara, fiindca nu ii controleaza nimeni ce fac cu banii, desi…
… stiti ce e si mai interesant? Ca ditamai Camera de Comert si Industrie a Romaniei, aia care ar trebui sa fie un exemplu pentru businessul romanesc, hahahaha, e pe pierderi inca din 2020!
Ani de zile de pierderi, nenica, desi, v-am zis, Daraban si gasca vesela se joaca anual cu 11 milioane de EURO venituri! O jucarie pe care nu le-o poate lua nimeni!
PS: Pentru ca ziua de luni si marti din saptamana care vine imi vor fi ocupate pe Strcit Secret cu interviul senzational al lui Ioan Niculae, magnatul Interagro, o sa puteti citi miercuri despre o plangere foarte interesanta care doarme de un an la DNA pe numele lui Mihai Daraban si Micky Spaga, plus alti sefi de Camere, acuzati de Grup Infractional Organizat si care sunt acuzati ca au fraudat CCIR cu milioane de euro. (LIVIU ALEXA – N.R.)
Eu va dau aici preambulul, pezevenghii stiu despre ce e vorba, dar pentru public, e o exclusivitate. Au incercat cat au putut sa il combine pe Bologa sa o ascunda, vad ca si domnul Voineag a pitit-o. O dezgrop eu.
SURSE: DNA, Mediafax, Strictsecret.ro
RAZBOIUL GASTILOR INFRACTIONALE DE LA BUZAU! RAZBUNARILE LUI TOMA!– S-a redeschis dosarul 1779/114/2016 (instrumentat de DIICOT)!, privind ABUZUL IN SERVICIU SI CONSTITUIREA UNI GRUP INFRACTIONAL ORGANIZAT LA PRIMARIA BUZAU – stergerea datoriilor fiscale)!
PREAMBUL – Numai
cine e naiv si nu-l cunoaste pe Toma Kaizen-Faliment, sau face parte din mafia
locala nu intelege ca acest meltean se razbuna pe absolute oricine ii ataca
imaginea si ii dezvaluile mizeriile sale si ale celor care il protejeaza! De
cand s-a cocotat (nereprezentativ) pe scaunul de la Palatul Comunal nu a reusit
decat sa fure, sa minte, sa manipuleze prin presa sclava, platita insa din bani
publici si sa santajeze…de la simpli cetateni, la lucratori ai politiei,
Serviciilor, Justitiei, Procuraturii si a altor institutii care si-au uitat
menirea pentru care au depus un juramant!
Va mai aduceti aminte
de procesul DIICOT in care mai multi functionarI ai Primariei Buzau, sub
conducerea fostului primar Boscodeala, au sters din datoriile unor firme si
persoane fizice! Fraudele au fost imense, facute de o gasca de functionari
implicati…iar procesele fara numar…6 ani la rand s-au chinuit procurorii
DIICOT, si magistratii sa “rezolve” dosarul 1779/114/2016. Pentru a intelege
care este “cheia” acestei razbunari ar trebui sa facem spiritism si sa-l
intrebam pe fostul deputat Sebastian Radu (acum trecut Dincolo!) – pe atunci
viceprimar, care a demisionat surprinzator putin ami inainte ca scandalul
coruptiei si abuzului din Primaria Buzau sa iasa la suprafata (impreuna cu
compromiterea vietii intime a fostului primar Constantin Boscodeala – filmul
porno aparut in spatial public – act pentru car enu s-a sesizat nimeni!!! C ear
fi acum, in prezent daca ar apare si cu Toma, cum se aude???)…sau poate ar trebui
sa patrundem in “cercul” sstramt” unde s-a hotarat asta si de care nu sunt
straini noii sefi de la PSD, in frunte cu Toma, Ciolacu, Romascanu, Dobrica si
altii…dar…cine are curajul? Cumva procurorii la care tipa Toma in public? Cumva
functionarii implicatie in proces, care au fost santajati de Toma si ori s-au
sinucis ori lucreaza pe posturi foarte bine platite, in noua gasca a lui Toma Kaizen – Faliment? Sau preferati
sa chestionam amantele Macacului intinse pe la instantele buzoiene si
dambovitene? Ati ghicit…tocmai acolo unde se judeca acest proces (ca nu cumva LA BUZAU VREUN STAGIAR SAU ZELOS DE
JUDECATOR SA “GRESEASCA” SI SA ACHITE DIN NOU INCULPATII SAU SA EXTINDA
CERCETAREA PANA LA…TOMA!!!), reluat la indemnul si instigarea lui Toma,
prin slugile lor ce au suferit o mutatie demna de cartile de psihiatrie –
sindromul Stockholm?
Da, Toma a afirmat
public ca nicio afacere si niciun afacerist ce a incheiat cu Boscodeala o
intelegere nu v-a ramane nepedepsit daca nu-I pupa inelul tintestean (de pe degetul
stramb, cu “pamant pe sub unghii”)!
De multe ori, cei din jurul lui Toma se duc cu frica si
stress la serviciu pentru c anu stiu ce ii mai pune Donald Tom sa semneze, in
ce ilegalitate ii mai baga sub amenintari si santaj…cam asa este si cu noul proces
redeschis dupa ACHITAREA CELOR IN CAUZA
Sa recapitulam – Fraudele de Abuz in Serviciu si constituirea
unui grup infractional ce a sters dintr-o simpla tasta datoriile fiscale a mai
multor firme si personae fizice din Buzau… de la afaceristi (ce stau si acum in
picioare – convertiti la tomism) pana la personae fizice – seful Jandarmeriei
Buzau – Micheten, fostul judecator Irimia si alte personae care acum sunt in
varful societatii romanesti, la cle mai inalt nivel. Procesul a fost de
rasunet…pana nu a intervenit Toma…pentru ca au fost chemati ca martori – adesea
cu usile inchise – Ciolacu, Micheten, judecatori, functionary ANAF, avocati,
afaceristi, politisti si altii… Prejudiciile au fost imense, facute de o gasca
de functionari implicati…iar procese fara numar…6 ani si ahcitati anul trecut,
dupa ce toate bubele s-au spart in capul “executantului” – fost director
economic Gegea si Neamu, care au fost inchisi o vreme s amediteze la ce sa
declare si cu cine sa colabioreze (dac anu vor fi asasinati intre timp si vor
mai fii sanatosi la cap, speram sa isi scrie macar memoriile in care sa
povesteasca tot…dar TOT!)
Care este starea
procesului de acum?
Procesul s-a redeschis prin “cai excepionale” la instanta
din Dambovita (Tribunal – termen 17.11.2023- stramutare…de ce?) – (unde,
apropos, toate procesele cu Toma sunt castigate de Macac, datorita
magistratilor buzoieni corupti de acolo – relatii de la intime sila…banoase cu
Gasca Infractionala de la Buzau)
prin constituirea de “parti civile” – – PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUZĂU Intimat Parte civilă
MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE – AGENŢIA NAŢIONALĂ DE
ADMINISTRARE FISCALĂ Intimat Parte
civilă, la apelul – DIICOT – BIROUL TERITORIAL BUZAU.
Inculpatii sunt:
GEGEA ION Inculpat
BOARU CĂTĂLIN LIVIU Inculpat
NEAMU BOGDAN MIHAI Inculpat
TOŞU VIRGIL Inculpat
BUNEA GEORGE Inculpat
RĂILEANU CARMEN GEORGE Inculpat
Ce ne spune lista si actiunea
“extraordinara”?
Daca nu s-ar stii interesele, am crede ca e o infaptuire a
dreptatii sociale si o lupta justitiei,
impotriva infractionalitatii organizate…darn u e nici pe departe asa!
Majoritatea firmelor implicate in process si-aua chitat datoriile, la fle si
unele personae fizice. Exemplu – de la
varful PSD s-au virat banii inca d ela primul termen, de acum 6 ani!
Inca cateva “indicii”:
Sotia
inculpatului Neamu – e secretara “acoperitului” Ceausel Cristian Stefan – zis
si “Creierul” de la SCM Gloria Buzau, in prezent indeplinind functia oficiala
de Director executive in cadrul Primariei Buzau…
Alti
inculpati (VEZI LISTA MAI JOS!) lucreaza pe functii importante in Primaria lui
Toma Kazien –Faliment si dupa nume o sa va dati seama de ce semneaza tot fleul
de acte oficiale la limita legii sau muult sub ea (santaj si manipulare)!
Asadar, mai mult decat “ceva” e putred in acest “schelete
din dulap” si numai o justitie independenta si onesta poate face lumina…dar
fara contributia Serviciilor e “oarba” si “surda”…sa vedem insa si cat de
“muta” este!
Reamintim, un articol
mai vechi de-al nostru, cu lista celor in cauza si cu „mersul”
procesului (anchetei) – 17.10.2017…
Astazi (17.10.2017 – n.r.), la Tribunalul Buzau continua
maratonul audierilor in cazul functionarilor din cadrul Directiei Economice a
Primariei Buzau care au sters ilegal datoriile unor persoane fizice sau agenti
economici din judet. In jurul orei cand publicam acest material, martorii cu
epoleti si fara sunt luati la bani marunti de judecatoare si procurorii de caz:
„…printre persoanele aflate pe lista DNA in scandalul scutirii de taxe
si impozite de la Primarie se afla nume sonore din spatiul buzoian – ”Maria
Buleandra, fostul prefect de Buzau, Colonelul Florinel Micheten, fostul
comandant al Inspectoratului Judetean de Jandarmi, Petre Burada, consilier județean, fost
director al Urbis Serv SRL; Cristinel Romanescu, fost vicepresedinte al
Consiliului Judetean, actualmente parlamentar PNL; Dan Alin Barla, fiul
fostului viceprimar, acum consilier local, Fanica Barlă; Florin Madalin Colgiu,
finul fostului președinte al Consiliului Judetean Cristinel Bigiu; judecatorul
eliminat din magistratura – Eugen Irimia si altii”. Toti sunt audiati la
Tribunalul Buzau, intr-un nou termen al dosarului Nr. 1779/114/2016. Judecatorii
vor sa afle de la inculpati si alte amanunte despre cum functiona sistemul de
stergere a datoriilor acumulate la bugetul local de catre firme importante, dar
si persoane fizice.
Functionarii implicati, in frunte cu directorul Directiei
Economice, sunt acuzati de o serie de activitati infractionale, precum:
neinscrierea in sistemul informatic a mai multor procese verbale de
contraventie, in vederea eludarii platii acestora; introducerea de date false
in sistemul informatic, respectiv mentiuni nereale ca amenzile contraventionale
ar fi fost platite la Consiliile Locale de pe raza altor localitati sau la
sucursale si filiale CEC din alte localitati, actiuni urmate de distrugerea
documentelor de constatare a contraventiilor si introducerea scriptica a altor
documente; introducerea de date false in sistemul informatic vizand stergerea
si anularea datoriilor mai multor persoane juridice in conditii nelegale,
respectiv inainte de implinirea termenului de prescriptie de 5 ani; neluarea
masurilor legale pentru urmarirea si executarea bunurilor persoanelor juridice
care figurau cu datorii la bugetul municipalitatii; emiterea cu mare intarziere
a titlurilor de executare silita, respectiv in apropierea implinirii termenului
de prescriptie a executarii debitelor locale catre bugetul municipalitatii. Din
grupul infractional care „stergea la comanda” datoriile dupa criterii
de functii, grade pe umar sau firme in oras cei sase acuzati sunt: Gegea Ion,
la momentul respectiv Directorul Directiei Economice, Boaru Catalin Liviu,
Neamu Bogdan Mihai, Tosu Virgil, Bunea George si Raileanu Carmen George, toti
in calitate de inculpati de asemenea Primaria municipiului Buzau si Ministerul
Finantelor – ANAF ca parte civila. Printre firmele scutite, peste 30 la numar,
se afla cele ale caror patroni sunt cumetri, fini, nasi, parlamentari: AAYLEX
PROD SRL, ADRENALINA 2008, BOEMA RESTAURANT SRL, BRUTAREX PROD SRL, BUCEGI SRL,
COM FORTUNA 93 SRL, DANALEX COM 97 SRL, NEW GENERATION SRL si multe alte.
Iulian Gavriluta
UPDATE – Audierile au inceput in urma cu putin timp. Cu
exceptia judecatorului Irimia ceilalti martori citati sunt prezenti in sala
fiecare fiind reprezentat de avocat. Colonelul Micheten Florinel, fostul sef al
IJJ Buzau este reprezentat de acelasi avocat ca si Primaria Buzau, Gabriel
Pirlog.
LISTA:
• Maria Buleandră, fostul prefect de Buzău, trimisă în judecată pentru infracțiuni
de corupție în dosarul „lotului Beganu“;
• Maruntis Ion, un abonat permanent la banii publici cu
licitatii trucate, patron S.C. Com Fortuna 93
• Petre Burada, consilier județean, încă director al Urbis
Serv SRL;
• Romeo Daniel Lungu, vicepreședinte al Consiliului
Județean, fost director la Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, fin al
fostului primar Constantin Boșcodeală;
• Cristinel Romanescu, fost vicepreședinte al Consiliului
Județean;
• Musceleanu Cristinel si Gabriela Mihaela
• Florin Mădălin Colgiu, finul fostului președinte al
Consiliului Județean Cristinel Bîgiu;
GRUPUL INFRACTIONAL ORGANIZAT din Primaria Buzau, este
format, conform anchetatorilor, din urmatorii: Gegea Ion, Tosu Virgil, Tanase
Petre, Boaru Catalin Liviu, Neamu Bogdan Mihai, Raileanu Carmen George, Badea
Valentin Silviu, Mirica Daniel, Ion Rodica, Tosu Irina Silvia, Lung Nicoleta
Angelica, Mocanu Carmen Georgeta, Sandu Constantin si Ferent Stefania.
– LISTA firmelor care au beneficiat de uriasele fraude din
primaria Buzau:
1- S.C. AAYLEX PROD S.R.L. Buzau – CUI 22243515,
2- S.C. ABC TRANSERV S.R.L. Buzau – CUI 12453501,
3- S.C. ADRENALINA 2008 S.R.L. Ramnicu Sarat – CUI 24563842,
4- S.C. AGRO SUPER COMPANY S.R.L. – CUI 16856043,
5- S.C. AGROTRANSPORT S.R.L. Buzau – CUI 1154520,
6- S.C. ALCOM S.R.L. Buzau – CUI 4054259,
7- S.C. ALRO IMPEX S.R.L. Buzau – CUI 15317849,
8- S.C. B&B CONTINENTAL 2005 S.R.L. Buzau – CUI
17982210,
9- S.C. BAT CSI S.R.L. Buzau – CUI 22101146,
10- S.C. BOEMA RESTAURANT S.R.L. Buzau – CUI 1146242,
11- S.C. BRUTAREX PROD S.R.L. Buzau – CUI 8244272,
12- S.C. BUCEGI S.R.L. Buzau – CUI 1151575,
13- S.C. CARMONTANA S.R.L. Beceni – CUI 8655634,
14- S.C. COL TOTAL S.R.L. Buzau – CUI 17854369,
15- S.C. COM FORTUNA 93 S.R.L. Buzau – CUI 3491220,
16- S.C. COMERCIAL BULEVARD S.R.L. Buzau – CUI 1158611,
17- S.C. CONPRIF S.A. Buzau
– CUI 1154466,
18- S.C. CSI INVEST S.R.L. Buzau – CUI 20167233,
19 S.C. DANALEX COM 97 S.R.L. Buzau – CUI 9659391,
20- S.C. DAVID PRODCOM PANIF S.R.L. Buzau – CUI 14864856,
21- S.C. DEUKALION S.R.L. GALATI, Filiala Buzau – CUI 8811580,
22- S.C. DRILLING CO S.R.L. Buzau – CUI 24804860,
23- S.C. DRILLING SERVICE S.R.L. Buzau – CUI 21588990,
24- S.C. EDIL ENGINEERING S.R.L. Buzau – CUI 6622886,
25- S.C. ELECTRO UNIVERS S.R.L. Buzau – CUI 1149184,
26- S.C. ENVIENT S.R.L. Buzau – CUI 15454218,
27- S.C. EUROCAR SERVICE S.R.L. Buzau – CUI 6224864,
28- S.C. EUROSTING COM S.R.L. Buzau – CUI 15106523,
29- S.C. EUROSTING GROUP S.R.L. – CUI 15953498,
30- S.C. EUROSTING S.R.L. – CUI 13840603,
31- S.C. FELSSYSTEME INTERNATIONAL S.R.L. – CUI 17677259,
32- S.C. FELSSYSTEME S.R.L. Maracineni – CUI 15727121,
33- S.C. GEOTRANS S.R.L. Buzau – CUI 2991570,
34- S.C. INTERCOMAN S.R.L. Naieni – CUI 14157138,
35- S.C. LEGUME FRUCTE S.A. Buzau – CUI 1154806,
36- S.C. LUCIA COM 94 S.R.L. Buzau – CUI 6303666,
37- S.C. MATIX COM S.R.L. Buzau – CUI 5335490,
38- S.C. MOUSAIOS CONCEPT S.R.L. Buzau – CUI 26322646,
39- S.C. NEW GENERATION S.R.L. Buzau – CUI 2813042,
40- S.C. PICO DO PRODEXIM S.R.L. Buzau – CUI 14194039,
41- S.C. PREST COMERCIAL 2000 S.R.L. Buzau – CUI 13807585,
42- S.C. PROD INVEST 94 S.R.L. Buzau – CUI 6622924,
CENZURA SI SERVICIILE CU OCHII PE LISTA CU PERSONALITATI SI SITEURI INCOMODE! Vezi aici numele siteurilor si al persoanelor considerate periculoase de NOUA MILITIE! Alte linkuri de ATENTIONARE!
Cine credea ca odata cu anii 90 a fost distrusa Securitatea,
se inseala amarnic! Nu numai ca nu a fost distrusa ci mult amplificata, iar
vechii comunisti prospera in afaceri si au influenta din c ein ce mai mare
asupra tuturor domeniilor din societate! Prin acest termen – “Securitatea” avem
in vedere personajele comunistoide, aservite oricaror Servicii Secrete
nationale sau internationale care fie ca vor sa elimine “persoanele incommode”
fie ca vor sa le izoleze si sa le supravegheze strict prin orice mijloace.
Intr-o lume normala, aceasta munca titanica, cu logistica si fonduri pe masura,
ar fi binevenita, dar cum la noi altii decat cei normali si cu sentimente
patriotice si nationaliste (in sensul bun si luminos al termenilor) conduc
popoarele, acest simplu fapt – doar varful aisbergului – este un adevarat
pericol atat pentru personae cat si pentru natiuni si un atac nemaivazut la
libertatea si gandirea oamenilor obisnuiti!
Lista incomozilor,
mai ceva ca listele cu “cei de alte neamuri” de pe vremea Celui de-al Doilea
Razboi Mondial!
Fie ca vorbim de Agentii romanesti sau straine, de ceva
timp, “zelosii robi ai sistemului” au publicat, mai intai pe canale interne de
propaganda, numele asa zisilor incomozi – personalitati publice romanesti si
principalele lor canale de social-media prin care, “propaganda otravita” ajunge
la populatie. Lucrurile sunt mult mai grave decat par la o simpla evaluare,
deoarece, NOTA INTERNA a Serviciilor si
autoritatile paltite din bani publici traseaza “directii clare de supraveghere”
a aceste persoane si entitati juridice si sa le izoleze in mod gradat. Ceea ce
nu stiu respectivii este faptul ca listele sunt intocmite superficial, de
neprofesionistii, necunoscatori in profunzime ai fenomenului (ceea ce arata
grave carente in pregatirea lor educativ-operationala si culturala), iar efectul
“transpiratiei” informatiei si alistei are efectul tocmai invers – romanii
cauta cu mai mult interes pe cei aflati pe lista si vizualizarile acestora
cresc exponential!
Nu discutam pe fiecare in parte si nici nu pretindem ca
randurile de fata reprezinta o analiza completa asupra fenomenului (ne-ar lua
zile intregi de munca si nu este cazul!), ramanem insa la o PRIMA CONCLUZIE –
CENZURA SI LIMITAREA DREPTURILOR SI LIBERTATILOR CIVILE SUNT DIN CE IN CE MAI
ACCENTUATE, incalcand drepturile omului, asa cum sunt ele formulate in prezent
si provocand scindare intr-o societate hamesita deja de neocomunistii
mostenitori ai nomenclaturii de partid si Securitate!
Discutia ramane deschisa! Vom reveni!N
i
Grupul de
Investigatii Media Buzau
NOTA: Listele sunt dinamice şi pot suferi modificări rapide, în funcţie de acţiunile şi deciziile specifice derulate de cei in cauza si de “noii cerberi” ai Noii Ordini Mondiale!
RECORDER – Partidele politice au inventat un sistem în care cumpără presa cu bani de la bugetul de stat, trecuți prin conturile unor intermediari și livrați apoi către trusturile media. Este un pact între jurnaliști și politicieni, în care presa s-a grupat într-o singură tabără și stă cu capul plecat în fața partidelor care s-au grupat și ele într-o singură coaliție. Un monolit de putere pe care nu mai are cine să-l conteste și despre derapajele căruia află tot mai puțină lume, pentru că informația este atent controlată.Prețul plătit de partide pentru ca presă să tacă și să se uite în altă parte se ridică la zeci de milioane de euro, iar contractele pe baza cărora se livrează aceste sume sunt ținute la secret și protejate cu clauze de confidențialitate.Într-o investigație pornită de la un mail anonim care ne-a furnizat o serie de documente, Recorder a pătruns în interiorul acestui sistem și, după luni de documentare, am decriptat circuitul banilor și am cerut explicații de la trusturile de presă și de la politicienii care le finanțează. Astăzi vă putem arăta cum au ajuns partidele să cumpere presa cu banii noștri. P.S. Distribuiți acest material și către rude/cunoștințe care se informează cu precădere de la televizor și care au dreptul să știe cum funcționează relația dintre partide și televiziuni.
PANDORA PAPERS, PANAMA PAPERS – Cum să navigați și să căutați în baza de date privind scurgerile offshore a ICIJ (International Consortium of Investigative Journalists)
În prima ediție a acestei serii video cu mai multe părți,
managerul de formare al ICIJ, Jelena Cosic, parcurge elementele de bază despre
cum să căutați în peste 800.000 de entități offshore din Pandora Papers, Panama
Papers și multe altele.
Baza de date Offshore Leaks este una dintre principalele
surse de informații din lume despre companiile offshore, eliminând secretul
care ascunde entitățile încorporate în paradisuri fiscale și expunând oamenii
din spatele lor.
Într-o serie de videoclipuri cu mai multe părți, managerul
de instruire al ICIJ, Jelena Cosic, va ghida utilizatorii prin explorarea
uriașului tesut de date care acoperă peste 800.000 de companii, fundații și
trusturi de la Pandora Papers, Panama Papers, Offshore Leaks și multe altele.
Acest prim videoclip arată cum să răsfoiți și să căutați
prin entitățile din baza de date, inclusiv cum să navigați între punctele de
date și cum să accesați informații despre terminologia utilizată în baza de
date.
NOTA: ICIJ publică lotul final de date Pandora Papers despre
peste 9.000 de companii offshore, trusturi și fundații. Echipa dezvăluie peste
800 de ruși în spatele companiilor secrete în extinderea de referință a bazei
de date publice offshore
SURSA: ICIJ
Grupul de Investigatii Media Buzau
Cati colaboratori cu Securitatea, persoane de “sprijin” si agenti de contraspionaj avea Muzeul Judetean Buzau in anii ’80? O radiografie asupra prezenţei securităţii în muzeele de istorie din România anilor ’80
ACHITARE RASUNATOARE PENTRU DNA (bataie lunga in cazul DOBRICA – Buzau) – Judecatorii Alexandra Panait si Aurel Gaitan de la Curtea de Apel Bucuresti au anulat dosarul de trafic de influenta fabricat de “unitatea de elita” DNA Ploiesti impotriva fostului presedinte al Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea.
CAB a desfiintat sentinta
Tribunalului Bucuresti de condamnare a lui Zgonea la 3 ani inchisoare cu
executare, dispunand achitare pe motiv ca fapta nu exista (Minuta)
Scris de: George TARATA
11.02.2022 13:38
Achitare rasunatoare incasata
de DNA in dosarul fostului presedinte al Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea
(foto). Judecatorii Alexandra Panait si Aurel Gaitan de la Curtea de Apel
Bucuresti au dispus vineri, 11 februarie 2022, achitarea definitiva a lui Zgonea.
Decizia de achitare a fost
pronuntata in dosarul de trafic de influenta fabricat de “unitatea” de elita de
la DNA Ploiesti. Solutia de achitare a fost dispusa in temeiul art. 16 alin. 1
lit. a) din Codul de procedura penala – “fapta nu exista”.
Practic, judecatorii Panait
si Gaitan de la Curtea de Apel Bucuresti au desfiintat sentinta Tribunalului
Bucuresti din 3 februarie 2020, prin care Zgonea fusese condamnat la 3 ani
inchisoare cu executare de catre judecatorul Gheorghe Zgondea.
Iata minuta Curtii de Apel
Bucuresti din 11 februarie 2022 (dosar 48938/3/2017):
“Dec.pen.127/A/11.02.2022-in
temeiul art. 421 alin. 1 pct.1 lit. b C.proc.pen., respinge, ca nefondat,
apelul formulat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie –
Directia Nationala Anticoruptie, impotriva sentintei penale nr. 126/03.02.2020,
pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, in dosarul nr.
48938/3/2017. In temeiul art. 421 pct. 2 lit. a din C.proc.pen., admite apelul
formulat de inculpatul ZGONEA VALERIU-STEFAN, impotriva sentintei penale nr.
126/03.02.2020, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia I Penala, in
dosarul nr. 48938/3/2017, pe care o va desfiinta in integralitate si,
rejudecand: in baza art. 396 alin. 5 C.p.p. rap. la art. 16 alin. 1 lit. a
C.proc.pen. achita pe inculpatul ZGONEA VALERIU-STEFAN sub aspectul savarsirii
infractiunii de trafic de influenta, prevazuta de art. 291 alin. 1 C.pen., cu
aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen.
In baza art. 404 alin. 4 lit.
c) Cod de procedura penala ridica masurile asiguratorii instituite prin
Ordonanta din data de 28.12.2017 de DNA-Serviciul Teritorial Ploiesti, in
dosarul nr.161/P/2015, asupra contului bancar deschis la Banc Post – Sucursala
Dolj, nr.X, Cod IBAN X, apartinand inculpatului ZGONEA VALERIU-sTEFAN, pana la
concurenta sumei de 62.143 lei.
Inlatura dispozitia de
confiscare a sumei de 62.143 lei, de la inculpatul ZGONEA VALERIU-STEFAN.
Inlatura dispozitia de
obligare a inculpatului ZGONEA VALERIU-sTEFAN la plata cheltuielilor judiciare
in cuantum de 4000 lei, acestea urmand a ramane in sarcina statului. In temeiul
art.275 alin. 3 C.proc.pen, cheltuielile judiciare raman in sarcina statului.
Definitiva. Pronuntata
astazi, 11.02.2022, prin punerea hotararii redactate la dispozitia inculpatului
si a procurorului, prin mijlocirea grefei instantei.
Document: Hotarare 127/2022
11.02.2022”.
Iata minuta sentintei
Tribunalului Bucuresti din 3 februarie 2020 (dosar 48938/3/2017):
“Solutia pe scurt: In baza
dispozitiilor art.291 al.1 C.Pen. rap. la art.7 lit.a din Legea nr.78/2000 cu
aplic. art.5 al.1 C.Pen., condamna pe inculpatul ZGONEA VALERIU STEFAN, (cu
date), pentru savirsirea infractiunii de trafic de influenta, la o pedeapsa de
3 (trei) ani de inchisoare, cu executare.
In baza dispozitiilor art.67
C.Pen. aplica inc. ZGONEA VALERIU STEFAN pedeapsa complementara a interzicerii
drepturilor prevazute de art. 66 al.1 lit.a , b si k C.Pen. pe o perioada de 4
ani.
In baza dispozitiilor art.65
.C.Pen. aplica inc. ZGONEA VALERIU STEFAN pedeapsa accesorie a interzicerii
drepturilor prevazute de art. 66 al.1 lit.a , b si k C.Pen.
In baza dispozitiilor art.330
C.Pr.Pen. mentine masura asiguratorie privind contul bancar deschis la Banc
Post – Sucursala Dolj, nr.(xxx),cod IBAN (xxx), apartinand inculpatului ZGONEA
VALERIU STEFAN,pana la concurenta sumei de 62.143 lei, masura dispusa prin
Ordonanta din data de 28.12.2017 de DNA-Serviciul Teritorial Ploiesti in
dosarul nr.161/P/2015.
In baza dispozitiilor art.291
al.2 C.Pen dispune confiscarea speciala de la inc. ZGONEA VALERIU STEFAN a
sumei de 62.143 lei, reprezentand foloase necuvenite primite de la Dobrica
Dumitru.
In baza art.274 al. 1
C.Pr.Pen. obliga pe inculpatul ZGONEA VALERIU STEFAN la plata sumei de 4000 lei
(3000 lei in cursul urmaririi penale si 1000 lei in cursul judecatii)
reprezentand cheltuieli judiciare catre stat, beneficiar Tribunalul Bucuresti.
Cu drept de apel in termen de
10 zile de la comunicare pentru procuror si inc. ZGONEA VALERIU STEFAN.
Pronuntata in sedinta publica
astazi,03.02.2020.
Document: Hotarare 126/2020
03.02.2020”.
Prezentam comunicatul DNA din
3 ianuarie 2018 prin care s-a decis trimiterea in judecata a lui Valeriu
Zgonea:
“Procurorii din cadrul
Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Ploiesti au dispus
trimiterea in judecata, sub control judiciar, a inculpatului ZGONEA VALERIU –
STEFAN, presedinte al Camerei Deputatilor la data faptei, pentru infractiunea de
trafic de influenta.
In rechizitoriul intocmit,
procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:
in perioada cu iulie 2012 –
aprilie 2013, cand indeplinea functia de presedinte al Camerei Deputatilor si
totodata vicepresedinte al unei formatiuni politice, inculpatul Zgonea Valeriu
– Stefan a acceptat promisiunea facuta de inculpatul Dobrica Dumitru, consilier
judetean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, in schimbul
influentei pe care a lasat sa se creada ca o are asupra unor functionari
publici si a promis ca-i va determina sa numeasca intr-o importanta functie
publica o ruda a lui Dobrica Dumitru.
Ulterior, inculpatul Zgonea
Valeriu – Stefan a primit de la inculpatul Dobrica Dumitru foloase necuvenite
in suma totala de 62.143 lei, reprezentand contravaloarea unor servicii de
turism si cheltuieli legate de construirea unei case de vacanta in judetul
Covasna.
La data de 22 aprilie 2013,
ca urmare a demersurilor facute de Zgonea Valeriu – Stefan, persoana respectiva
a fost numita in functia de presedinte al Centrului National de Management
pentru Societatea Informationala din cadrul Ministerului pentru Societatea
Informationala, desi nu avea pregatire de specialitate in domeniu.
Ulterior, tot ca urmare a
demersurilor facute de Zgonea Valeriu – Stefan, persoana respectiva si-a
pastrat functia la nivelul administratiei publice centrale, fiind numita, la
data de 23 ianuarie 2014, in functia de subsecretar de stat in cadrul
Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale.
In cauza s-a dispus
instituirea masurii asiguratorii pana la concurenta sumei de 62.143 lei.
Mentionam ca, in aceeasi
cauza, inculpatul Dobrica Dumitru, consilier judetean in cadrul Consiliului
Judetean Buzau in perioada iunie 2004-decembrie 2013 si administrator/actionar
al unei societati comerciale, a incheiat un acord de recunoastere a vinovatiei
(detalii in comunicatul nr. 1268/VIII/3 din 27 decembrie 2017).
Prezentul dosar a fost
inaintat spre judecare Tribunalului Bucuresti, cu propunerea de mentinere a masurii
controlului judiciar si a masurii asiguratorii dispuse.
Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.