Prof. Univ. Dr. Carmen Orban: „Îmi doresc să lupt pentru sănătatea românilor și din Parlamentul României!”
A fost în contact cu lumea medicală dintotdeauna.
Părinții, medici, facultatea de medicină, rezidențiatul, profesor universitar la Facultatea de Medicină „Carol Davila” și aproape 30 ani de carieră.
Carmen Orban și-a dedicat întreaga viață profesională bunăstării pacientului și aducerii sistemului medical la cele mai înalte standarde de profesionalism.
Medicul Carmen Orban declară că își dorește să lupte în continuare pentru sănătatea românilor, din poziția de senator PSD, având în spate o carieră medicală, care a crescut fiziologic din dorința de a face cât mai multe lucruri bune pentru sistemul de sănătate:
„Bolnavul trebuie vindecat, boala înfrântă, durerea curmată. Trebuie să te lupți pentru viața fiecărui suferind care îți ajunge pe mână. Personal, consider că politicile bune, eficiente și moderne în domeniul sănătății înseamnă salvarea a tot mai mulți bolnavi, iar Parlamentul României este locul pentru declanșarea acestor politici.
Știu de unde să încep, știu ce trebuie făcut și, foarte important, știu unde trebuie să ajungem ca societate în acest domeniu fundamental. Îmi doresc să lupt în Parlamentul României pentru sănătatea românilor!”, a declarat candidata PSD Buzău.
Misiunea sa, declarată și asumată a fost, este și va fi binele pacienților indiferent de funcțiile ocupate de-a lungul timpului. Tocmai de aceea, promite că va fi în continuare un om al faptelor, care întotdeauna va sprijini soluțiile benefice pacienților și sistemului de sănătate.
„Îmi doresc ca spitalele noastre să fie locuri primitoare, unde românii știu că vor beneficia de cea mai bună îngrijire. Întotdeauna veți găsi în mine un partener de dialog disponibil și dispus să asculte pentru că sunt conștientă de faptul că, doar împreună putem contribui la dezvoltarea și consolidarea sistemului medical din România”, a mai declarat Carmen Orban.
CMF: 11240017