Latest news

ARHIVA

TV NEWS BUZAU – STIRILE CARE CONTEAZA-VIDEO

TV NEWS BUZAU – TOCATORUL DE STIRI

TV NEWS BUZAU – OMUL ZILEI

TV NEWS BUZAU – EMISIUNILE CARE CONTEAZA!

TV NEWS BUZAU – ALTERNATIVE CULTURALE

TV NEWS BUZAU – INTERVIURI ALTFEL

TV NEWS BUZAU – SAPTAMANA ASTRELOR

TV NEWS BUZAU – COCKTAIL POLITIC

TV NEWS BUZAU – SPORTUL LA ZI

Etichetă: presa obedienta Buzau

Cum se sifoneaza banii publici pentru imagine si publicitate in primaria Buzau (data lui Toma faliment) – EPISODUL AL II-lea. Faza pe firmele de casa si presa aservita (raport AUDIT financiar – contabil)!

Cum se sifoneaza banii publici pentru imagine si publicitate in primaria Buzau (data lui Toma faliment) – EPISODUL AL II-lea. Faza pe firmele de casa si presa aservita (raport AUDIT financiar – contabil)!

Potrivit auditorilor externi, veniti in control in Primaria Buzau, in anul 2019 UATM Buzău a angajat şi a efectuat plăți din bugetul propriu reprezentând servicii de publicitate în sumă totală de 333.880 lei, prestații efectuate având ca obiect informarea cetățenilor şi promovarea instituției pe canalele radio, TV, presa scrisă si online, în contextul în care informațiile nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public general, astfel cum sunt acestea definite în Legea nr. 544/2001.

Descrierea abaterii de la legalitate și regularitate

Prin referatul nr.51700/25.04.2019 întocmit de Petronela Jipa, director executiv al Direcției de Administrație Publică Locală, în care se invocă necesitatea respectării prevederilor Legii nr.52/2003 privind transparența decizională și ale Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și pentru publicarea diverselor anunțuri privind concesiuni, licitații, evenimente sau orice alte materiale informative cu privire la activitatea instituției, s-a considerat că se impune încheierea unor contracte cu operatorii mass-media din municipiul Buzău. Lasand la o parte discriminarea dintre jurnalisti, cu care a operat reprezentantii primariei, la comanda primarului Toma, ordonatorul principal de credite a aprobat, achiziționarea de servicii de publicitate pentru publicarea sau difuzarea în mass-media locală a anunțurilor de interes public (în presa locală scrisă și online) și pe posturile locale de televiziune și radio prin încheierea de contracte de publicitate.

Costul total estimat lunar a fost de 30.500 lei, din care:

  • pentru presa vizuală (TV): 3.000 lei pe lună (TVA inclus) x 4 televiziuni;
  • pentru presa audio : 2.000 lei pe luna (TVA inclus) x 2 posturi de radio;
  • pentru presa scrisă : 2.000 lei pe luna (TVA inclus) x 2 ziare;
  • pentru presa online : 2.000 lei pe luna (TVA inclus) x 1 ziar online;
  • : 1.200 lei pe luna (TVA inclus) x 1 ziar online;
  • : 1.000 lei pe luna (TVA inclus) x 5 ziare online;
  • : 800 lei pe luna (TVA inclus) x 1 ziar online;
  • : 500 lei pe luna (TVA inclus) x 3 ziare online;

Potrivit referatului, costurile individuale pentru ziarele online au fost estimate în funcție de audiența acestora, ceea ce înseamnă că deja de cunoșteau prestatorii de servicii deși contractele nu erau încă încheiate. Referatul nu furnizează informații privind modalitatea de stabilire a audienței pentru presa online. In realitate, s-a folosit un artificiu simplu: pentru alegerea presei care a beneficiat de contracte s-a uzitat de un singur criteriu: supunerea si glorificarea primarului Toma si a PSD (sunt contractori care nu au vizibilitate si nici reprezentativitate si cu toate acestea au beneficiat si beneficiaza de bani publici sub forma de contracte si “comanda”)!

Ca urmare a aprobării date pe referat de către ordonatorul de credite, au fost încheiate cu un număr de 20 de prestatori, mai multe contracte de publicitate în presa scrisă și online, publicitate la posturi de radio si TV locale și au fost efectuate plăți din bugetul anului 2019 pentru această destinație, în sumă totală de 333.880 lei.

Precizăm că și anterior datei referatului erau în derulare contracte cu același obiect, încheiate în anul 2018, a căror durată a fost prelungită pentru perioada de la începutul anului 2019 și până la data aprobării referatului, contracte încheiate cu aceeași prestatori.

In urma auditării acestor contracte, s-a constatat că prin angajarea şi plata serviciilor contractate, nu au fost comunicate informații de interes public așa cum se specifica în referatul care a stat la baza încheierii contractelor, prin afișare şi publicare, entitatea procedând eronat la decontarea unor cheltuieli reprezentând articole de presă, asigurarea spațiului de emisie şi difuzarea de spoturi publicitare şi reportaje pe canale radio și TV, pe blog-uri și pe website-uri. În acest context, echipa de audit a constatat că obiectul contractelor, pe baza cărora s-au făcut plăţile, nu fac parte din cadrul informațiilor de interes public si transparență decizională, pentru care există obligativitatea comunicării din oficiu, ca informații de interes public, fiind încălcate prevederile Legii 544/2001 si ale Legii nr.52/2003.

Astfel, obiectul contractelor încheiate sau a comenzilor lansate, a fost:

• prestarea unor servicii informative si de promovare cu privire la activitatea

beneficiarului, inclusiv anunțurile publice privind convocarea Consiliului local al Municipiului Buzău in ședințe ordinare (extraordinare sau de îndată), anunțuri privind hotărârile consiliului local, mesaje de felicitare pentru evenimente si sărbători legale;

• înregistrarea și transmiterea pe internet a sedințelor consiliului local;

• publicarea unui portofoliu online de imagini relevante privind activitatea desfășurată.

Din simpla enumerare a obiectului contractelor încheiate se poate constata că acestea nu au legătură cu informațiile de interes public prevăzute de art.5 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Aceasta prevede ca fiecare autoritate sau instituție publică are obligația să comunice din oficiu numai informațiile de interes public, precum programele si strategiile prin afișare la sediul autorității sau al instituției publice ori prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în mijloacele de informare în masa, în publicații proprii, precum si pe pagina de internet proprie. Astfel, instituția deține propriul site care funcționează la adresa https://primariabuzau.ro/ unde toate informațiile de interes public prevăzute de lege sunt publicate. De asemenea, pe site-ul propriu, instituția publică Monitorul Oficial Local la adresa https://primariabuzau.ro/monitoruloficial-local/ unde sunt publicate Statutul UATM Buzău, regulamentele privind procedurile administrative, proiectele și hotărârile autorității deliberative, procesele-verbale ale ședințelor consiliului local, documente și informații financiare și alte documente. Pe site-ul instituției se regăsesc publicate la data auditului și informații privind structura organizatorică, atribuţiile departamentelor, programul de funcţionare, programul de audienţe al autorităţii sau instituţiei publice; numele şi prenumele persoanelor din conducerea autorităţii publice şi ale funcţionarului responsabil cu difuzarea informaţiilor publice; coordonatele de contact ale autorităţii sau instituţiei publice, respectiv: denumirea, sediul, numerele de telefon, fax, adresa de e-mail şi adresa paginii de internet; sursele financiare, bugetul local şi bilanţul contabil; programele şi strategiile proprii; etc, informații care sunt de interes public. Obiectul contractelor încheiate nu are legătură nici cu Lista cuprinzând documentele de interes public, produse și/sau gestionate, altele decât cele puse la dispoziție din oficiu (anexa la HCL al Municipiului Buzău nr.199/2005) publicată la adresa: https://primariabuzau.ro/wpcontent/uploads/2016/10/Lista-documentelor-de-interes-public.htm.

Din analizarea contractelor încheiate și a documentelor anexate la decontarea facturilor s-a constatat că informațiile publicate sau transmise la radio și TV nu sunt din categoria celor care sunt de interes public, potrivit art. 5 (1) din Legea nr 544/2001 – privind liberul acces la informațiile de interes public si a prevederilor Legii nr. 52 din 21 ianuarie 2003, privind transparenta decizională în administraţia publică, în sensul că reprezintă anunțuri privind convocarea consiliului local, fotografii, diferite articole de presă, dezbateri radio și TV, mesaje de felicitare pentru sărbători, servicii care nu au legătură cu informațiile de interes public și transparența decizională, pentru care există obligativitatea comunicării din oficiu, ca informații de interes public.

  • UATM Buzău a efectuat plăți în sumă totală de 8.000 lei, fără existența unui angajament legal către MAGNETIC ZERO PRODUCTION SRL Buzău, pentru transmiterea live a ședințelor consiliului local.

Prin referatul nr.73308/19.06.2019 întocmit de Tudorache Daniel-Mădălin, directorul executiv al Direcție Administrație Publică Locală, care invocă prevederile art.42 alin.(7) din Legea nr.215/2001, republicată, potrivit căruia instituția are obligația de a posta pe pagina proprie de internet a proceselor-verbale ale ședințelor consiliului local, prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională și Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, se propune și ordonatorul de credite aprobă, încheierea unui contract de servicii de live streaming ce va consta în transmiterea live a ședințelor consiliului local pe pagina de facebook a instituției și pe site-ul instituției, estimându-se un cost de 1.000 lei pe ședință, pentru o perioada de 6 luni, până la 31.12.2019.

Precizăm că motivația înscrisă în referat nu se justifică, având în vedere transmiterea și înregistrarea video a ședințelor nu înlătură obligația ca secretarul UAT să afișeze la sediul instituției și să publice pe pagina de internet a instituției copii ale proceselor-verbale ale ședințelor.

Pe de altă parte, transmiterea directă și înregistrarea video a ședințelor consiliului locale excede prevederilor Legii nr 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public invocate în referat, iar acest serviciu nu este strict în scopul realizării obiectivelor instituției prevăzute de Legea nr.215/2001, respectiv Codul Administrativ.

Anterior referatului, MAGNETIC ZERO PRODUCTION SRL Buzău depusese o ofertă de servicii de live streaming și înregistrare a ședințelor consiliului local, înregistrată sub nr.72001/13.06.2019.

Compartimentul de contabilitate emite Propunerea de angajare a unei cheltuieli nr.1897/20.06.2019 și Angajamentul bugetar individual nr1892/20.06.2019, fără să existe un angajament legal, respectiv un contract. Fără să se încheie un contract, care se prevadă clauze și obligații ale ambelor parți, precum și condițiile în care urmau a fi prestate aceste servicii, cu adresa nr.82629/10.07.2019 instituția comunică către prestator comanda executării acestor servicii, însă doar pe pagina de facebook a instituției (nu și pe site-ul propriu, așa cum se solicita prin referat).

Potrivit comenzii date s-a solicitat și ca transmisiile să fie înregistrate și stocate pe hard discuri externe ce vor fi predate beneficiarului.

In perioada august – decembrie 2019 MAGNETIC ZERO PRODUCTION SRL Buzău prezintă spre decontare un număr de 8 facturi pentru suma de 8.000 lei și entitatea plătește suma fără să existe un angajament legal (contract).

Toate contractele derulate în anul 2019 având ca obiect servicii de publicitate sunt prezentate în analitic în anexă la procesul verbal de constatare.

Din auditul efectuat a mai rezultat și că achiziția de servicii de promovare și publicitate nu se regăsește în Programul anual al achizițiilor publice pe anul 2019, varianta finală înregistrată sub nr.157555 din 23.12.2019, lit. C Achiziția directă – Servicii. Plățile au fost efectuate fără să fie întocmite, de regulă, documente de recepție a serviciilor contractate. In lipsa unor documente de recepție și implicit a neefectuării activității de recepție, nu a fost efectuat controlul final care avea rolul de a identifica dacă serviciile facturate au fost efectiv prestate în termenii și condițiile contractuale și dacă acestea corespund sau nu din punct de vedere calitativ.

Există 3 cazuri în care au fost întocmite documente de recepție (BI Media SRL, Magnetic Zero Production SRL, TV Sat 2002 SRL), dar unele documente de recepție nu sunt semnate sau serviciile contractate nu sunt prestate în realitate așa cum am prezentat mai sus.

Auditând prin sondaj documentele anexate la facturile prestatorilor, respectiv îndeplinirea obligațiilor contractuale potrivit cărora prestatorii aveau obligația să prezinte anexat la factura un document sub forma unui print-screen al paginii de internet cu materialele promovate, ziarele cu materialele promovate publicate, DVD conținând materialul video în condiții tehnice corespunzătoare, s-a constatat că materialele difuzate nu sunt de interes public în sensul prevederilor art.5 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare. Atunci când materialele publicitare fac referire la proiecte de hotărâri, pentru vizualizarea conținutul acestor proiecte se face trimitere la site-ul autorității publice locale www.primariabuzau.ro unde acestea pot fi consultate.

In aceste sens, în plus față de cazurile prezentate detaliat mai sus, prezentăm câteva exemple, astfel:

  1. Asociația Jurnaliștilor din Buzău a anexat la factura nr.1271/14.06.2019, emisă pentru perioada 10 mai – 10 iunie 2019, printscreen-uri cu următoarele anunțuri:
  • Anunț privind organizarea Târgului de adopții a câinilor fără stăpân, publicat la data de 20 mai 2019;
  • Anunț privind Proiectul de hotărâre privind modificarea unei hotărâri a consiliului local, potrivit anunțului proiectul de hotărâre putea fi accesat pe site-ul autorității publice locale la adresa www.primariabuzau.ro, publicat la data de 16 mai 2019;
  • Anunț licitație publică cu strigare pentru un spațiu din proprietatea publică a municipiului Buzău, potrivit anunțului proiectul de hotărâre putea fi accesat pe site-ul autorității publice locale la adresa www.primariabuzau.ro, publicat la data de 10 mai 2019;
  • Primaria schimbă prioritatile în intersectia strazilor Prutului si Constituției, publicat la data de 28 mai 2019;
  • Campanie de colectare a deșeurilor electrice și electronice, publicat la data de 29 mai 2019;
  • Dispoziție privind convocarea în ședință ordinară a Consiliului Local al Municipiului Buzău, publicat la data de 17 mai 2019;
  • Conferința națională pentru gestionarea resurselor din deșeuri, publicat la data de 16 mai 2019;
  • Anunț important al Primăriei Buzău privind delegarea gestiunii serviciului de iluminat public, proiectul de hotărârea putea fi consultat pe site-ul autorității publice locale la adresa www.primariabuzau.ro, articol publicat la data de 23 mai 2019.
  1. Digital Mobile Innovation SRL a anexat la factura nr.81/14.02.2019, emisă pentru perioada ianuarie 2019, print-screen-uri cu următoarele anunțuri:
  • Proiecte mari de infrastructură buzoiană în atenția Băncii Mondiale, articol publicat la data de 25.01.2019;
  • Anunt public Primaria Buzău privind HCL cu arondarea imobilelor, potrivit anunțului hotărârile puteau fi consultat pe site-ul autorității publice locale la adresa www.primariabuzau.ro, articol publicat la data de 28.01.2019;
  • Dispoziție de convocare a Consiliului Local Buzau, articol publicat la data de 11.01.2019;
  • Anunt public Primaria Buzău privind proiectul Regulamentului serviciului de iluminat public, potrivit anunțului proiectul putea fi consultat pe site-ul autorității publice locale la adresa www.primariabuzau.ro, articol publicat la data de 14.01.2019, etc.
  1. FAPBZ Media SRL a anexat la factura nr.366/22.02.2019, emisă pentru perioada ianuarie 2019, print-screen-uri cu următoarele anunțuri:
  • Poliția locală face apel la toți locuitorii municipiului Buzău, articol publicat la data de 26.01.2019;
  • Anunt public Primăria Buzău privind HCL cu arondarea imobilelor, potrivit anunțului hotărârile puteau fi consultat pe site-ul autorității publice locale la adresa www.primariabuzau.ro, articol publicat la data de 26.01.2019;
  • Anunț public primarul municipiului Buzău privind inițierea unui proiect de hotărâre (nu mai e vizibil la ce proiect se face referire), articol publicat la data de 25.01.2019;
  • 1o proiecte mari de infrastructura propuse pentru județul Buzău de primarul Constantin Toma, articol publicat la data de 25.01.2019;
  • Primaria Buzau anunță construirea unei centuri ocolitoare, articol publicat la data de 22.01.2019, etc.
  1. Media Group Production SRL a anexat la factura nr.4105160/10.09.2019, emisă pentru perioada 10.08-12.09.2019, conținutul știrilor difuzate la radio Focus FM, …

Valoarea abaterii constatate

Valoarea plăților efectuate din bugetul propriu în anul 2019, pentru servicii de publicitate pentru promovarea instituției în presa scrisă și online, pe canale radio și TV, în contextul în care informațiile difuzate nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public general, astfel cum sunt acestea definite în Legea nr.544/2001 așa cum s-a solicitat prin referatul de necesitate și în condițiile în care informațiile publice de interes general sunt disponibile pe website-ul instituției, a fost de 333.880 lei.

Descrierea cauzelor și imprejurarilor care au condus la apariția deficiențelor Constatate

Abaterea s-a produs în condițiile funcționării necorespunzătoare a controlului intern și a nerespectării prevederilor legale în vigoare privind efectuarea cheltuielilor din fonduri publice, care stipulează în mod expres că, cheltuielile bugetare au destinație precisă și limitată, sunt determinate de autorizările conţinute în legi speciale şi în legile bugetare anuale, iar utilizarea creditelor bugetare se realizează pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituției publice, cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Totodată abaterea s-a produs și în condițiile nerespectării normelor legale în vigoare, privind finanțarea cheltuielilor din fonduri publice, conform principiilor stipulate de Legea 215/2001 a administrației publice locale, respectiv de Codul Administrativ aprobat prin OUG nr.57/2019, potrivit cărora:

  • autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege;
  • autonomia locală priveşte organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin municipiului;
  • resursele financiare de care dispun autorităţile administraţiei publice locale, trebuie să fie corelate cu competenţele şi cu atribuţiile prevăzute de lege;
  • autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz, dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau privată ale municipiilor, în conformitate cu principiul autonomiei locale.

Abaterea s-a produs pe fondul excederii prevederilor Legii nr 544/2001 privind liberal acces la informațiile de interes public, precum și a faptului că obiectul contractelor pe baza cărora s-au făcut aceste plăți, nu sunt în strictă concordanță cu conținutul referatelor compartimentelor de specialitate în baza cărura aceste contracte au fost încheiate, în care se prevede că aceste contracte vor fi încheiate în vederea îndeplinirii obligațiilor instituției auditate, ce sunt prevăzute în Legea 544/2001 și Legea nr.52/2003.

d) Consecințele economico-financiare ale abaterii de la legalitate și regularitate Prin angajarea și efectuarea de plăți pentru servicii de publicitate pentru promovarea instituției în presa scrisă și online, pe canale radio și TV, în contextul în care informațiile difuzate nu se încadrează în categoria informațiilor de interes public general, astfel cum sunt acestea definite în Legea nr.544/2001 și în condițiile în care informațiile publice de interes general sunt disponibile pe website-ul instituției; luând în considerare că în unele cazuri serviciile nici nu au fost prestate, iar în alte cazuri plățile au fost efectuate fără să existe documente de recepție care să ateste prestarea serviciilor; având în vedere că plățile nu au fost efectuate pentru cheltuieli strict legate de activitatea UATM Buzău şi cu respectarea dispozițiilor legale, a fost produs un prejudiciu bugetului local în sumă de 333.880 lei.

Concluziile echipei de audit

Concluzionăm că, entitatea a efectuat plăți nelegale pentru servicii de publicitate pentru promovarea instituției în presa scrisă și online, pe canale radio și TV, plăți care nu au fost effectuate pentru cheltuieli strict legate de activitatea UATM Buzău şi cu respectarea dispozițiilor legale, bugetul local fiind prejudiciat cu suma de 333.880 lei.

Abaterea este prezentată în detaliu la punctul II.3 din Procesul verbal de constatare,

UATM Buzău a încheiat cu SC PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA contractul de prestări servicii nr.1017/22.05.2018 serviciul de promovare a evenimentului Drăgaică – IarmaFest 2018, serviciul de încasare a taxei de intrare în târgul Drăgaică stabilită în conformitate cu prevederile HCLM Buzău și desfășurarea activităților de curățenie, permanență la grupurile sanitare, asigurarea utilităților (apă, energie electrică, etc.) și toate activitățile necesare pentru buna desfășurare a Târgului în perioada iunie.

Valoarea totală a serviciilor prestate stabilită prin contract a fost de 220.000 lei fără TVA, iar durata contractului a fost de 30 de zile, respectiv pentru perioada 01.06.2018-30.06.2018.

Deși au fost prevăzute două obiecte ale contractului de naturi diferite, respectiv promovarea evenimentului și încasări de taxe – curățenie, părțile contractante nu au stabilit un preț pentru fiecare prestație în parte.

Contractarea serviciului de promovare a evenimentului Drăgaică – IarmaFest 2018 către SC PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA a fost făcută în scopul evitării aplicării dispozițiilor legale privind achizițiile publice și al restrângerii concurenței, deoarece societatea nu avea astfel de servicii în obiectul principal de activitate și nici în activitățile secundare prevăzute în Actul constitutiv al societății și nu avea nici personal cu pregătire de specialitate în domeniul promovării de evenimente. Obiectul principal de activitate al societății este închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate iar activitățile secundare nu au nici ele legătură cu serviciile de promovare a evenimentelor contractate.

UATM Buzău a solicitat prin pct.6.1 din contract, ca acest serviciu să fie în întregime subcontractat, fapt care s-a și produs în aceeași zi 22.05.2018, SC PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA, contractând aceste servicii cu OVAL GREEN PUBLISHING SRL Buzău prin încheierea contractului nr. OGP 165/22.05.2018, înregistrat la societate sub nr.1021/22.05.2018, modificat prin actul adițional înregistrat la societatea sub nr.1160/14.06.2018, valoare serviciilor fiind de 161.000 lei fără TVA.

OVAL GREEN PUBLISHING SRL a facturat serviciile contractate către SC PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA în valoare de în valoare totală de 191.590 lei inclusiv TVA, ulterior SC PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA a facturat serviciile către Municipiul Buzău cu factura nr.1142295/25.06.2018 în valoare totala de 261.800 lei (220.000 lei fără tva) și suma a fost achitată la data de 27.06.2018, cu ordinul de plată nr.2923. La factura nr.1142295/25.06.2018 în valoare totala de 261.800 lei prezentată la decontare de către SC PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA a fost anexat devizul de cheltuieli nr.1220/25.06.2018. Potrivit devizului cheltuielile de publicitate ocazionate de promovarea târgului Drăgaică 2018 subcontractate au fost în sumă de 161.000 lei fără TVA, peste plafonul legal de la care se putea face o achiziție directă. In aceste condiții, având în vedere că serviciile de promovare contractate de către UATM Buzău cu SC PIEȚE, TÂRGURI ȘI OBOARE SA, nu se regăseau în obiectul principal de activitate și nici în activitățile secundare prevăzute în Actul constitutiv al societății și aceasta nu mai derulase anterior astfel de servicii, nu avea personal de specialitate în domeniul contractat, Municipiul Buzău acceptând prin contract subcontractarea în întregime a acestor servicii, sursa de finanțare a serviciilor de publicitate fiind 100% de la bugetul local al municipiului, se constată că scopul încheierii acestui contract era de a se evita derularea și transparența unei achiziții publice la nivelul Municipiului Buzău.

Valoarea serviciilor subcontractate cu OVAL GREEN PUBLISHING SRL Buzău a fost de de 161.000 lei fără TVA, valoare care depășește plafonul de 132.519 lei stabilit de art.7, alin.(5) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, până la care Municipiului Buzău avea dreptul de a achiziţiona direct produse sau servicii.

Valoarea serviciilor contractate pentru promovarea evenimentului Drăgaică – IarmaFest 2018 și a plăților efectuate din bugetul local al Municipiului Buzău, fără derularea unei proceduri de achiziție publică potrivit prevederilor legale, este de 191.590 lei.

Descrierea cauzelor și imprejurarilor care au condus la apariția deficiențelor constatate

Cauza acestei abateri o reprezintă ineficiența controlului intern managerial și a controlului financiar preventiv în cadrul UATM Buzău.

d) Consecințele economico-financiare ale abaterii de la legalitate și regularitate Prin contractarea serviciului de promovare a evenimentului Drăgaică – IarmaFest 2018 cu un prestator care nu avea în obiectul de activitate astfel de servicii, care nu avea personal cu pregătire de specialitate în domeniul promovării de evenimente și obligarea acestuia să subcontracteze în întregime, în aceeași zi, aceste servicii către OVAL GREEN PUBLISHING SRL, având în vedere că valoarea serviciilor depășea plafonul de 132.519 lei stabilit de art.7, alin.(5) din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice (plafon valabil la data achiziției) de la care se puteau achiziționa direct produse sau servicii, s-a derulat de fapt o achiziție publică fără respectarea legislației privind achizițiile publice și a principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, respectiv nediscriminarea, tratamentul egal, transparența și asumarea răspunderii, prevăzute de art.2, alin. (2) din Legea nr.98/2016.

Concluziile echipei de audit

Concluzionăm că, entitatea auditată a încălcat prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, respectiv plafonul până la care se puteau achiziționa direct produse sau servicii și principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, respectiv nediscriminarea, tratamentul egal, transparența și asumarea răspunderii.
GRUPUL DE INVESTIGATII MEDIA – Sectiunea Buzau

Va urma!

RSS
Follow by Email
YouTube
Pinterest
LinkedIn
Share
Instagram
Telegram
VK